About

Primăria Curtuiuşeni să scoată de pe websyte-ul oficial aceasta monografie şi, mai ales, exprimările care nu au nimic în comun cu realitatea.

Accesând următorul website: http://www.curtuiseni.ro/# (repet, creat de Primaria Curtuiuşeni, din Judeţul Bihor), la capitolul Monografia localităţii, apare o exprimare ce reflectă puncte de vedere vădit antiromâneşti şi iredentiste, cu privire la oribilul Diktat de la Viena…. “După eliberarea din 1940, a aparţinut judeţului Bihor, iar înainte de aceasta, până în 1928, judeţului Satu Mare şi apoi Sălaj”.
Consider că este revoltator ca cineva să îşi permită să scrie pe un websyte oficial, al administraţiei locale din România, aşadar websyte susţinut cu bani de la bugetul de stat, asemenea elucubraţii…adică, “vara anului 1940”, când prin Dictatul de la Viena bestiile horthyste ocupă nord vestul Transilvaniei, teritoriu istoric românesc şi cu populaţie majoritar românească, este considerată de funcţionari publici ai statului ROMÂN ca “eliberare”????
Din punctul meu de vedere, ca simplu român, ca simplu cetăţean, asemenea exprimări sunt dureroase pentru oricine simte româneşte. Nu aş vrea să cred că până şi bihorenii au uitat sau se fac că uită masacrele, schingiuirile şi furturile la care s-au dedat trupele hortyiste în vara lui 1940.
Rog pe cei îndrituiţi să facă cele necesare pentru ca Primăria Curtuiuşeni să scoată de pe websyte-ul oficial aceasta monografie şi, mai ales, exprimările care nu au nimic în comun cu realitatea.
Vă mulţumesc pentru atenţia acordată şi folosesc această ocazie pentru a Vă transmite asigurarea celor mai înalte complimente.
Pop Ciprian