Back to Debarasarea Regimului Comunist De La Putere

...mesajul principal al vizitei lui Mihai Ghimpu este că relaţia cu România trebuie să se bazeze pe valori, nu doar pe „pragmatism”.

...În acest context a venit Mihai Ghimpu la Bucureşti şi a făcut din valorile sale anticomuniste şi relaţia sa specială cu România axul principal al vizitei. Acordurile concrete semnate între Bucureşti şi Chişinău sunt parte a acestui pachet, iar mesajul principal al vizitei lui Mihai Ghimpu este că relaţia cu România trebuie să se bazeze pe valori, nu doar pe „pragmatism”. Miza este acum reacţia de la Chişinău a celorlalţi membri ai AIE. Vizita preşedintelui Mihai Ghimpu poate deveni, deopotrivă, apogeul sau declinul Alianţei...

Mihai Ghimpu la Bucureşti - declinul sau apogeul AIE?

„Un judecător al Comisiei de la Veneţia m-a întrebat de ce optez pentru modificarea denumirii limbii în noua Constituţie...”
(Mihai Ghimpu)

Cine dă drumul unui bulgăre de zăpadă din vârful unui munte se poate aştepta ca acesta să devină avalanşă şi să distrugă tot ce îi stă în cale. Cam aşa arată astăzi bulgărele declaraţiilor unor membri ai Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE). Şi la fel cum bulgărele de zăpadă nu mai poate fi oprit de la un punct încolo, nici declaraţiile cu pricina nu vor mai putea fi întoarse dacă vor merge prea departe. Întrebarea e dacă acestei spirale a violenţei i se mai poate pune capăt, căci nu doar situaţia Alianţei se joacă acum, ci chiar a proiectului european al R. Moldova. Cum s-a ajuns aici?

Primele fisuri

Faptul că AIE era un proiect conjunctural, al cărui principal liant era anticomunismul său - şi acesta argumentat diferit! - era evident de la început. Primul semnal a apărut în documentele constitutive unde, în ciuda faptului că integrarea europeană era obiectivul principal, România (stat NATO şi UE) şi Ucraina erau aşezate pe acelaşi plan, la fel şi Federaţia Rusă şi SUA. Să mai spunem că inclusiv integrarea europeană era şi este înţeleasă diferit de componentele Alianţei: dacă unii o văd cu şi prin România, pe alţii chestiunea îi lasă indiferenţi, fără să lipsească însă şi cei care au nostalgia PCRM în această chestiune... Unele dintre primele gesturi ale AIE - semnarea unor documente ce ar fi putut la fel de bine să fie semnate şi de către fosta guvernare - au lăsat melancolici o parte a susţinătorilor Alianţei, dar zestrea morală pe care aceasta o avea a escamotat „defecţiunea”. Ideea de unitate a fost crucială şi a fost singura în numele căreia unele partide componente şi-au cenzurat propriile mesaje. Însă ideea de unitate avea să fie dinamitată nu doar din interior, dar şi de o atitudine cel puţin nerealistă, dacă nu excesivă, a unor instanţe europene, extrem de rigoriste în acest caz.

Când fisura devine breşă

Eşecul alegerii preşedintelui RM a pus acut problema „crizei constituţionale”. Soluţiile au fost două. Pe de-o parte, referendumul constituţional, pe de alta, alegeri anticipate păstrând actuala Constituţie (cu modificarea art. 78). Comisia de la Veneţia a intervenit urgent şi prompt, optând, vehement, pentru a doua soluţie. Liderii AIE, care reuşiseră pentru un moment să mimeze solidaritatea, s-au repliat şi ei pe noile poziţii „europene”, acceptând, fie şi tacit, inevitabilitatea alegerilor anticipate. Decizia Comisiei de la Veneţia a fost de un rigorism legislativ care - tocmai din acest motiv! - sugerează opţiuni politice. Problema este însă alta: în ciuda „indicaţiilor preţioase”, Comisia nu a reuşit decât să genereze alte şi alte probleme. Prima dintre ele este blocarea procesului politic. Şi asta din cauza că cele două tabere au reacţionat prompt, dar cu soluţii incompatibile. Comuniştii aduc în Parlament un proiect de modificare a art. 78 prin schimbarea cuantumului electoral, menţinând formula parlamentară de alegere a preşedintelui, pe când AIE vine cu un proiect ce pivotează în jurul ideii de alegere directă a preşedintelui. Ambele proiecte sunt valabile. Ce urmează acum? Mingea este iarăşi în terenul Comisiei... A doua consecinţă a...

to comment