Back to Debarasarea Regimului Comunist De La Putere

7 aprilie 2009: revoluţia mieilor de jertfă

Motto: „Nimic nu-i mai cumplit ca răzvrătirea unui miel”
(H. de Balzac)
Acum toţi discută ce a fost pe 7 aprilie 2009: o „revoluţie a tinerilor” sau o „tentativă de lovitură de stat”.

Politicianismul devorează, ca un monstru, totul ce-i iese în cale - şi viii, şi morţii. Frica păzeşte harbuzăria. Oportunismul şi laşitatea lichelelor noastre naţionale n-au margini… De ce să-i zică „revoluţie”, dacă mâine vin la putere cei care spun că a fost „lovitură de stat”? Un lucru ştiu: copiii torturaţi sau ucişi în aprilie anul trecut - „mieii de jertfă” ai unor speranţe şi revolte fără de nume - mâine se vor răzvrăti nu doar împotriva călăilor, ci şi a celora care nu au putut duce revoluţia până la capăt.

Există o nemulţumire a unor cititori faţă de felul în care abordează presa din RM „evenimentele din 7 aprilie”. Înţeleg şi justific o atare poziţie, atâta timp cât ea e exprimată de oameni sinceri şi de bun-simţ. Când însă se doreşte cu orice preţ denigrarea jurnaliştilor, cred că e cazul să explicăm lucrurile. E cu totul nedrept să acuzi, de exemplu, jurnaliştii din presa independentă că „nu spun adevărul” despre cele întâmplate pe 7 aprilie. Nu-l spun, fiindcă nu-l ştiu. Şi nu-l ştiu nu pentru că n-ar dori să-l cunoască sau ar fi neprofesionişti şi nu ar şti unde şi cum să-l caute. Admit, poate nu avem încă aşi în arta investigaţiei ziaristice, dar, să recunoaştem: aşa cum sunt ei, jurnaliştii noştri au făcut mai mult decât Procuratura, Internele şi SIS-ul luate împreună. Procuratura şi astăzi „se întreţine”, în principiu, cu subiecte ale jurnaliştilor care „nu spun adevărul”. Problema presei există, dar e alta.

În cei opt ani de regim comunist am avut două feluri de presă, respectiv două feluri de jurnalişti. A existat (şi mai există) presa regimului comunist şi propagandiştii ei şi a existat şi presa anticomunistă. Iată de ce, nu e corect să-i punem în aceeaşi oală pe jurnaliştii de la TIMPUL, „Jurnal de Chişinău”, „Literatura şi Arta”, „Ziarul de Gardă”, „Vocea Basarabiei” cu cei de la M-1, EU TV, „Antena C”, NIT, „Flux”, „Moldova Suverană”, „Comunistul” ş.a.m.d. Dacă dorim să discutăm sincer despre răspunderea jurnaliştilor pentru cele întâmplate până la 7 aprilie 2009, ar trebui să invocăm asemenea nume „sonore” de scule ale regimului Voronin ca Starîş, Conţiu, Burciu, Praporşcic, Năstase, care organizau zilnic, la comanda patronilor, adevărate măceluri împotriva Opoziţiei anticomuniste, a jurnaliştilor din presa necomunistă, a intelectualităţii neînregimentate în centrele de propagandă ale lui Voronin. Anul trecut, pentru o metaforă nevinovată, colegul nostru Pavel Păduraru a fost acuzat de incitare la ură şi la vărsări de sânge. Adevărul e altul: pe 7 aprilie 2009, tinerii au ieşit în stradă nu fiind mânaţi de TIMPUL sau de alte instituţii de media democratice, ci de aşa-zişii jurnalişti din presa comunistă care zi de zi, seară de seară, vărsau venin pe toate gurile şi canalele. Revolta a fost şi împotriva acestora... Astfel, trebuie s-o spunem deschis: pe 7 aprilie 2009, nu fraudele electorale au scos tinerii în stradă; tinerii au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva părinţilor şi bunicilor lor care au decis, prin votul lor din 5 aprilie, să-i mai blesteme să trăiască încă patru ani într-o asemenea ţară, cu asemenea conducere, cu asemenea „presă”, cu asemenea „democraţie” ş.a.m.d.

Au mai existat (şi există) jurnalişti care sunt gata să facă revoluţie doar dacă au permis de la poliţie. Mă refer şi la cei de la postul public M-1 care, observ, în ultima lună au devenit democraţi, anticomunişti şi setoşi să ne aducă în casele noastre adevărul despre 7 aprilie! Repet replica lui Stanislavski: NU VĂ CRED! Mi s-a transmis de la respectiva televiziune că ar dori să mă aibă participant la o...

to comment