Sign the Petition to

Vrem ca statul român şi autorităţile române să recunoască că Nicoale Telsa este român si nu sîrb sau croat şi să îi se acorde cetăţenia română post-mortem,şi să fie recunoscut ca cetăten de onoare al României

Marele savant și inventator Nicolae Teslea (Nikola
Tesla) s-a născut în noaptea de 9 spre 10 iulie 1856,
ca fiu al preotului ortodox Milutin Teslea și al Gicai
Mandici. Familia tatălui era de grăniceri antiotomani,
în fostul imperiu austro-ungar.
Numele inițial de familie era Drăghici, dar el a fost
înlocuit în timp, prin porecla de Teslea, după meseria
transmisă în familie, de dulgher (teslari). Tatăl lui
Nicu Teslea (Tesla) a mai avut un frate, Iosif, militar
de carieră, care după absolvirea școlii de ofițeri a
predat matematică în diferite școli militare, ca până la
urmă să ajungă profesor la Academia de Război din
Viena. Tatăl lui Teslea, inițial, și el elev la școala
militară, și-a schimbat repede profesia, trecând la
seminarul teologic, devenind preot ortodox în 1845, când s-a însurat cu Gica.
Biserica în care a slujit inițial părintele Teslea se găsea în comuna Similian, la
poalele munților Velebiti, acoperiți de păduri de stejar, fag și corn, în provincia
Lica, cu centrul la Gospici, unde a fost transferat și părintele.
Henri Coandă îl prezintă pe marele inventator Tesla ca român bănățean din
Banatul sârbesc, dar realitatea era că prietenul sau Nicolae era istro-român din
Croația. Provincia Lica era locuita compact de istro-românii morlaci, încă din
sec. XV-XVI. Gospici se afla la câțiva kilometri de țărmurile Marii Adriatice, iar
satul Similian la 12 km de Gospici, satul fiind patria lui Tesla, Teslea, Tesla.
Preotul, om cult, se interesa cu precădere de literatură, filosofie, științe naturale
și matematică. Încercarea de desnaționalizare i-a adunat pe morlaci sub
stindardul bisericii ortodoxe.
Mama lui Teslea, Gica Mandici, româncă și ea după nume, a rămas - copilă
fiind - orfană, și a trebuit să se ocupe de cei șase frați mai mici. Tatăl său a
refuzat s-o trimită la o școală în limbă străina, dar ca autodidactă și-a completat
cultura ca elevă a soțului ei. În casa preotului se strânsese, cum am văzut mai
sus, o vasta bibliotecă din felurite domenii, mai mult științifice. Gica era vestită
datorită frumoaselor broderii pe care le făcea.
Teslea a mai avut un frate, Dan, mort tânăr într-un accident, și trei surori:
Anghelina, Milica și Marita, mezina pe care a iubit-o cel mai mult.
Despre familia Teslea s-ar putea povesti mult.
Nicolae, inventatorul, și-a făcut studiile la Karlovat și la Politehnica din Graz
(1875-1881). Își începe celebrele descoperiri și invenții încă din 1881-1882 la
Graz, la Budapesta, la Paris, în cadrul Companiei Edison (1882), Strasbourg
(1884), după care pornește în vajnica odisee americană.
Când zici Nicolae Teslea (1856-1943), te gândești la istro-românul devenit
cetățean american, omul de știință și inventatorul prolific în domeniul electro și
radiotehnicii, descoperitorul câmpului magnetic învârtitor (simultan cu italianul
Galileo Ferraris, 1847-1897). Tot el a inventat și sistemul bifazat de curent02.10.2013 The IstroRomanians: News - Marele savant Nikola Tesla afost român. Eraistro-român deorigine și îl chema Nicolae Teslea
www.istro-romanian.net/articles/art990111.html 2/3
electric alternativ și a studiat curentul de înaltă frecvență. El a construit primele
motoare asincrone bifazate, generatoarele electrice, transformatorul electric de
înaltă frecvență etc. În atomistica, a cercetat fisiunea nucleelor atomice, cu
ajutorul generatorului electrostatic de înaltă tensiune. Noi, românii, am uitat să-l
comemoram la 140 de ani de la naștere, când Tesla a fost pomenit doar, într-o
scurtă comunicare de 15 minute la Academie, de prof. N. Leonăchescu.
Invenția fenomenului "câmp electric învârtitor" se naște în 1882 la Budapesta,
dar imediat, în baza unei recomandări, Teslea pleacă la Paris, unde este
angajat la "Compania continentală Edison". Aici, modifică dinamo-mașina
Edison. În cadrul aceleiași companii, construiește centrala electrică Strasbourg.
Deși i se promiseseră 25.000 dolari la încheierea dificilei lucrări, a fost frustrat
de gratificații. Unul din asistenții lui Edison, Charles Bechelore, îi propune să
emigreze în America și îi dă o scrisoare de recomandare pentru Edison personal
(1884). După unele peripeții (i s-au furat banii în gara Le Havre), se adresează
proprietarului vasului, care îi înțelege situația (biletul și locul îi aparțineau, fiind
nominalizat), și pe baza documentului de bord este primit și astfel, fără bilet,
ajunge la New York, unde se prezintă la Edison. Este primit cu dificultăți și
răceală, dar în baza recomandării scrise, este angajat în atelierele companiei,
ca inginer-electrician pentru repararea motoarelor și generatoarelor de curent
continuu Edison.
O situație neprevăzută îl face să se remarce în mod deosebit (1885).
Transatlanticul Oregon, dotat cu generator Edison, care se defectase, trebuia să
plece spre Europa la data fixă; avea toate locurile vândute și întârzierea le-ar fi
adus armatorilor mari pagube. Firma lui Edison îl însărcinează pe Teslea să
repare scurt-circuitul generatorului, cauza pe care o descoperă în spirele
înfășurării bobinei și o remediază, rebobinând-o în 20 de ore. Edison îi promisese
un premiu de 50.000 dolari dacă defecțiunea este îndepărtata în timp util plecării
vasului la data prenotată. Nava pleacă la timp, dar promisiunea premiului se
transformă în explicații: fusese o glumă. Nici alte gratificații promise, de
exemplu pentru perfecționarea generatoarelor și motoarelor electrice Edison în
24 de variante, înzestrate cu un regulator și un nou tip de întrerupător, nu i se
acordă. Edificat asupra conduitei lui Edison, Teslea va lucra de acum înainte pe
cont propriu și va realiza definitivarea sistemului sau original, bazat pe curenți
alternativi polifazați. Trecerea timpului îi dă dreptate lui Teslea în competiția sa
cu Edison și treptat, teza sa privind curentul alternativ se impune.

Signed,

Ghircus Vasile

This petition closed over 1 year ago

How this will help

vrem recunoasterea că NIcoale Telsa că este român şi nu croat sau sârb 

2 comments

to comment