Sign the Petition to

CNADR, Garda de Mediu

În apropierea municipiului Mediaş există cel puţin două gropi de gunoi clandestine. În data de 2 mai 2013, un grup de circa 50 de voluntari, au stâns dintr-una din cele două râpe, 5 tone de gunoi, cu ajutorul unor companii publice şi private locale.  Pentru a ne alinia la cerinţele Uniunii Europene, din care facem parte, pentru o trăi într-un mediu cu un minim grad de siguranţă sanitară, pentru imaginea noastră, pentru natură, pentru civilizaţie, pentru normnalitate, subsemnaţii, prin prezenta listă de semnături vă solicităm:

1. Amenajarea popasului aflat pe DN 14A, la ieşirea din Mediaş spre Târnăveni, coordonate GPS 46.183262,24.333998, şi a popasului cu aproximativ 1 km mai sus, coordonate GPS46.184585,24.327679, cu garduri de protecţie pentru a preveni aruncarea deşeurilor în râpa aflată lângă cele două parcări, tomberoane, bănci, mese, şi o toaletă ecologică, astfel încât munca noastră prin care am adunat 5 tone de gunoi de la primul popas menţionat, cu voluntari, să nu fie zadarnică. Detalii despre această acţiune găsiţi la adresa: https://www.facebook.com/events/192846680864074/

2. Ridicarea deşeurilor din locurile identificate la punctul 1, şi eliminarea lor corespunzătoare

În speranţa că veţi lua toate măsurile ce vă stau în putere şi în cel mai scurt timp, 

Va mulţumesc anticipat, 

Semnatarii

Signed,

Tamás Kádár

This petition closed about 2 years ago

How this will help

Pentru normalitate.

4 comments

to comment